Imi place (30 voturi)
Prima mențiune documentară datează din anul 1173 și desemnează așezarea sub numele de Clus (în latină „loc Închis între dealuri”). Alte denumiri ale orașului au fost Kolozsvar (în maghiară) și Klausenburg (în germană), după coloniștii sași care s-au așezat în cetatea Cluj, în timpul regelui Ștefan al V-lea al Ungariei, ulterior decimării populației autohtone în timpul atacurilor tătare.
Klausenburg a fost una dintre cele șapte cetăți (Siebenbürgen) medievale săsești din Transilvania. Primul nume românesc al orașului a fost Clus, scris uneori și Klus. În anul 1974, numele a fost schimbat în Cluj-Napoca, Napoca fiind prima denumire a așezării, folosită în epoca romană.
Prima incintă fortificată a orașului medieval a fost ridicată după invazia tătară din 1241 și după actul regal din 1316, cuprinzând un teritoriu de aproximativ 7 hectare cu centrul în actuala Piață a Muzeului. Turnul din colțul sud-estic, denumit al Pietrarilor de la breasla care îl administra, era folosit și ca temniță.
Dezvoltarea impetuoasă a orașului a făcut necesară extinderea fortificațiilor, clujenii primind în 1405, de la regele Sigismund de Luxemburg, dreptul de a ridica noi ziduri de apărare. A doua incintă fortificată avea dimensiuni mult mai ample, cuprinzând între ziduri aproximativ 45 de hectare. În secolul al XV-lea erau menționate 18 bastioane și turnuri în colțurile cetății, la porțile orașului său intermediar (Turnul Podului, Turnul Mănăstirii, Turnul Croitorilor, etc.), Clujul fiind descris de autorii umaniști ca un “oraș comercial mare și bogat, bine clădit, cu puternice și străvechi ziduri și numeroase turnuri” (Giovanandrea Gromo).